CAPCANELE RELATIILOR DE PRIETENIE

Unele dintre cele mai dureroase dezamăgiri pe care le poate simți omul este atunci când este trădat de prieteni sau de familie. Pe cei apropiați nouă îi investim cu încredere, îi includem în sufletul nostru și în preocupările noastre zilnice, ne facem planuri cu ei, ne împărtășim reciproc trăirile și gândurile.

Ne place socializarea, apartenența, ne place să avem cu cine să ne distrăm sau să ne petrecem timpul liber și de multe ori ne lăsăm pe noi deoparte pentru nevoile sau dorințele prietenilor noștri.

Și vine un moment în care poate că ți-e greu sau poate ai nevoie de susținerea cuiva, și apelezi în mod firesc la cei care îți sunt cel mai aproape... iar ei îți întorc spatele, justificându-și gestul prin scuze mai mult sau mai puțin plauzibile.

Sau, poate, cu toate că tu ai băga mână în foc pentru prietenia dintre voi, afli că de fapt "prietenul" tău cel mai bun te bârfește, te discreditează în fața altora, te invidiază sau încearcă să-ți pună bețe-n roate.

Un alt scenariu este atunci când conștientizezi că "prietenul" tău, prin sfaturile și îndemnurile pe care ți le dă, urmărește un cu totul alt interes decât să-ți fie ție bine.

Sunt, de asemenea, momente în care prietenul tău își schimbă situația în viața sa (fie pe plan material, social, profesional sau relațional) și uită încet-încet de tine sau își schimbă atitudinea față de tine. Îi erai de folos înainte, însă acum are alte lucruri mai interesante pentru el de care să se agațe.

Și atunci doare, simți că lumea ta se prăbușește și că nu mai știi în ce să crezi și în ce să nu crezi. Ai fost rănit de persoana pe care o țineai cel mai aproape de tine, față de care aveai cea mai mare deschidere și de la care te așteptai cel mai puțin să-ți facă rău.

Însă, din păcate, așa suntem noi, oamenii, construiți, iar toate scenariile de mai sus fac parte din "normalitatea" interacțiunii dintre ființele umane.

Cu toate că ne vine greu să acceptăm, ființa umană este profund egoistă (și nu într-un sens "ecologic" cum va îndemn eu să fiți); are insecuritățile ei proprii; are complexe de inferioritate sau de superioritate și de aceea invidiază, bârfește, este în competiție sau vrea să-i domine pe alții; are răni psihice conștiente sau inconștiente și își exteriorizează durerea prin a face rău și dorind ca și alții să sufere; are nevoie de atenție și afecțiune din partea altora și îi este ciudă și simte gelozie atunci când altcineva primește mai mult decât ea ș.a.m.d.

În atare condiții, nu prea există prietenie sinceră, profundă și trainică între oameni (desigur că există și excepții). Prietenia este un lucru extrem de fragil și perisabil, mai ales între oamenii care nu au un nivel ridicat de conștiință de sine și de verticalitate.

Este frumos să ai prieteni, să ai un grup al tău la care să te raportezi, însă îți va fi mult mai ușor dacă vei înțelege că te poți aștepta la orice, din partea oricui, oricând.

Bucură-te de clipa prezentă în relațiile tale, împărtășește-ți viața cu oamenii cu care rezonezi în prezent, însă, așa ca și în relațiile de cuplu, acceptă faptul că nimic nu este pentru totdeauna... și este normal să fie așa, pentru că așa suntem noi, oamenii, construiți - așa este natura umană. Așteaptă-te la orice în condițiile în care nu aștepți nimic.

Oricât de dureros îți sună asta acum, singura persoană în care poți să ai încredere și pe care te poți baza necondiționat ești tu însuți. Toți cei din exteriorul tău au propriile lor vieți și propria lor agendă, așa că cel mai înțelept lucru pe care îl poți face este să devii tu un întreg, o ființă de sine stătătoare, care se bucură de interacțiunea cu ceilalți, însă fără să-și lase viața sau fericirea în mâinile lor.

Fii înțelept!

Relațiile interpersonale reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte ale vieții noastre deoarece oamenii care sunt în jurul nostru scot la suprafaţă diferite aspecte ale personalităţii noastre. Unii ne fac să ne simţim încrezători, ne fac să zâmbim, alţii ne demoralizează sau ne fac să ne simţim fără putere.

Este alegerea noastră cu cine ne petrecem timpul: cu oameni care scot la suprafaţă ceea ce este mai bun din noi sau cu cei care ne vlăguiesc de putere și ne fac să vedem viaţa în tonuri cenușii. Relaţiile noastre ar trebui să ne facă să evoluăm, nu să ne tragă în jos.

În relațiile apropiate în mod normal ar trebui să ne simțim liberi să vorbim despre orice: despre traumele noastre din trecut, despre trăirile negative, despre suferințele noastre, despre gândurile și alegerile noastre, despre cum suntem noi. Fără să fim judecați, fără să se folosească împotriva noastră ceea ce am spus, fără ca celălalt să se simtă dator să ne dea sfaturi sau chiar să se bucure în secret că și noi am trecut prin momente grele.

La fel, ar fi normal să putem vorbi despre visurile noastre, despre planurile și obiectivele noastre, despre reușitele noastre și motivele care ne fac să ne simțim mândri de noi înșine. Fără să fim ridiculizați, fără să ni se transmită "și ce mare lucru ai realizat", fără să încerce să ni se pună bețe-n roate, fără să fim întâmpinați de negativitate "nu ai cum să reușești", fără să ni se spună "nu te mai lăuda, modestia este o virtute".

Sunt oameni care renunță la visurile lor pentru că apropiații lor îi descurajează, le spun că nu vor reuși sau că nu au abilitățile și puterea necesară pentru a obține ceea ce-și doresc. Influența celor din jurul tău, cei care spun că "te cunosc mai bine", că "știu ei că nu va merge", că e "o prostie să faci asta", poate să fie profund demoralizatoare pentru tine. Ei pretind că te iubesc și că îți vor binele, însă, prin ceea ce spun, nu fac decât să-ți taie aripile și elanul.

Atunci când dorești să ieși din zona ta și a lor de confort, așteaptă-te la astfel de atitudini și ignoră-le pur și simplu. Oamenii care te descurajează vorbesc despre propriile lor frici, despre propria lor neputință și despre dorința lor ca lucrurile să rămână la fel pentru ei - schimbarea ta ar însemna că le perturbi lor echilibrul.

Nu permite ca egoismul și credințele limitative ale altor oameni să stea în calea visurilor tale. Ignoră toate acele voci care te fac să te îndoiești de tine sau care te subestimează. Dă-ți voie să visezi, fă-ți un plan de acțiune și urmărește-ți cu determinare și ambiție obiectivele. Cei care te iubesc cu adevărat, te vor susține să-ți atingi visurile și ei sunt oamenii pe care merită să îi ții aproape de tine în călătoria vieții tale.

Familia, relația de cuplu și prieteniile noastre ar fi normal să fie un spațiu securizant, în care putem să fim noi înșine, în care suntem înțeleși și acceptați necondiționat, în care suntem susținuți să ne dezvoltăm și să evoluăm.

Însă, atunci când acestea nu se întâmplă, suferim cel mai mult. De la cei apropiați ne dorim acceptare și susținere, însă primim critică, reproșuri, devalorizare sau suntem atacați. Atunci când "ai noștri" ne tratează astfel, suferim cel mai mult.

O reacție normală este să ne închidem în noi, să nu mai comunicăm, să ne ferim să fim noi înșine în preajma lor, să mințim, să ne prefacem și să avem relații superficiale, lipsite de conținut. Sau avem opțiunea să ne stabilim limite și granițe clare între noi și ei ori chiar să ne îndepărtăm de cei care evident nu ne vor binele și nu ne susțin interesele, ci și le urmăresc pe ale lor.

Calitatea vieții tale depinde foarte mult de calitatea oamenilor cu care te înconjori, de relațiile pe care le menții și le cultivi. Când observi că un om îți face rău, în mod repetat, ține minte că acceptarea ta nu face altceva decât să îi încurajeze comportamentul. Nu se va schimba pentru că nu are de ce. Însă tu poți oricând să decizi dacă, cât și cum interacționezi cu orice persoană din viață ta. Indiferent cât de apropiată îți este ea.

Tu cu ce fel de oameni te înconjori?

A face pe plac altora – cât de mult este prea mult?

Există oameni care sunt gata oricând să sară în ajutor altora, să renunțe la ei și la planurile lor pentru a răspunde solicitărilor sau rugăminților celorlalți și pe care te poți baza că îți vor face orice favoare ai avea nevoie. Sunt acei oameni care au tendința de a le face pe plac altora indiferent ce ar presupune asta.

Pentru a obține aprecierea, validarea, iubirea și a fi acceptați de ceilalți acești oameni renunță la dorințele lor și pun întotdeauna pe altcineva pe primul plan.

Le este greu să spună “nu”, să își exprime părerile și sentimentele și să își susțină punctul de vedere mai ales atunci când acesta este diferit de al celorlalți. De multe ori ajung chiar să nu mai știe ce își doresc și ce cred pentru că au tendința să fie de acord cu ceilalți și, astfel, pot ajunge să gândească și să simtă ca aceștia. De teamă ca ceilalți să nu reacționeze într-un mod negativ și pentru a evita conflictele preferă să fie de acord cu ei, să se supună și să le facă pe plac. De asemenea, au tendința de a interveni și atunci când alții au conflicte încercând să medieze situația sau să îi împace însă de multe ori ajung să pice de “țapi ispășitori”.

Își doresc foarte mult ca ceilalți să fie fericiți așa că nu ezită să facă orice li se cere și le este teamă de ce ar putea gândi aceștia despre ei dacă i-ar refuza. A spune “nu”, a avea mai întâi grijă de tine și de nevoile tale înainte de a-i ajuta pe alții, a nu permite altora să abuzeze de bunătatea ta, toate aceste lucruri sunt văzute ca niște dovezi de egoism și însoțite de multă vinovăție.

Celor care fac pe plac altora le este greu să își seteze limite și granițe de interacțiune cu cei din jur și de multe ori ajung să se simtă copleșiți și suprasolicitați de toate lucrurile pe care le au de făcut pentru aceștia.

Pentru că nu sunt suficient de structurați și de încrezători este foarte important pentru ei ca ceilalți să îi placă și să aibă o părere bună despre ei, să simtă că aparțin unui grup și de aceea se comportă așa cum se așteaptă ceilalți de la ei să o facă. Sunt mereu vigilenți ca nu cumva să fie respinși, au o stimă de sine scăzută iar critica îi poate afecta serios perioade îndelungate de timp.

Nu este nimic în neregulă să ajuți pe cineva sau să fii alături de cineva când are nevoie de tine dacă simți să faci asta, însă devine o problemă atunci când…

• Accepți să faci anumite lucruri pe care chiar nu ți le dorești numai pentru a mulțumi pe cineva sau pentru a evita o confruntare;
• Accepți să rămâi în situații care te deranjează sau îți cauzează stres și suferință pentru că îți este greu să refuzi din teama de a nu fi respins sau judecat;
• Te simți epuizat, îți neglijezi sănătatea și bunăstarea pentru că pui mereu nevoile altora mai presus de ale tale și nu îți mai rămâne timp și energie să te ocupi și de tine;
• Te simți vinovat dacă refuzi pe cineva și simți nevoia să te justifici sau să îți ceri scuze pentru deciziile tale.

De ce este năsănătos un astfel de comportament?

Atunci când te pui pe tine pe ultimul loc și renunți la dorințele și nevoile tale, în timp ajungi să acumulezi frustrare, resentimente și furie iar asta nu are cum să fie benefic. Pentru că dorința de a fi “drăguț” este mai puternică decât manifestarea acestor emoții, însă pentru că energia emoțională nu dispare ci se transformă, furia va ieși la suprafață sub forma unor comportamente pasiv-agresive ori somatizări.

În plus, atunci când este atât de importantă părerea altora despre tine și îți dorești să fii văzut cu ochi buni, ajungi să îți reprimi în mod constant emoțiile – ar fi nepotrivit să îți manifești furia, dezamăgirea, nemulțumirea sau orice altă trăire care ar veni în contradicție cu imaginea unui om “bun și altruist”.

Să porți o mască, chiar dacă te identifici cu ea, reprezintă o sursă permanentă de stres deoarece tot timpul trăiești cu teama ca nu cumva cineva să își dea seama de ce se află cu adevărat în interior, că uneori spui “da” însă gândești “nu”, și nu, nu mai vrei să fii așa cum vor alții ci așa cum simți tu.

Din teama de a nu fi respins îți reprimi emoțiile și îți cenzurezi opiniile și, astfel, oamenii nu ajung să te cunoască pe tine, cel autentic. În acest fel poți ajunge să ai relații “de la mască la mască”, relații care devin și ele, mai devreme sau mai târziu, factori de stres și nemulțumire.